Presupușii agresori ai fostului lider PD Covasna, doi tineri din Sfântu Gheorghe, identificați

Presupușii agresori ai fostului lider PD Covasna, doi tineri din Sfântu Gheorghe, identificați
Presupușii agresori ai fostului lider al PD Covasna Gheorghe Preduț au fost identificați de polițiști, fiind vorba de doi tineri în vârstă de 17 și 19 ani, din municipiul Sfântu Gheorghe, care sunt cercetați în libertate pentru lovire sau alte violențe, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Publicat: 07/01/2014, 23:02
Actualizat: 31/03/2019, 22:05

Presupușii agresori ai fostului lider al PD Covasna Gheorghe Preduț au fost identificați de polițiști, fiind vorba de doi tineri în vârstă de 17 și 19 ani, din municipiul Sfântu Gheorghe, care sunt cercetați în libertate pentru lovire sau alte violențe, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Covasna, Nicoleta Marin, marți, polițiștii covăsneni i-au identificat pe presupușii agresori ai unui bărbat, incidentul având loc în noaptea de Revelion, pe o stradă din Sfântu Gheorghe.

Astfel, este vorba despre doi tineri, în vârstă de 17 și 19 ani, ambii din Sfântu Gheorghe.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, tinerii sunt presupușii agresori ai fostului lider PD Covasna Gheorghe Preduț.

Nicoleta Marin a afirmat că din cercetări a reieșit că, în noaptea de Revelion, cei doi tineri au participat la o petrecere organizată în incinta unei unități de învățământ din oraș, de unde au plecat în jurul orei 4.00, însoțiți de alt tânăr, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice și „cu intenția de a provoca scandal”.

„În acel moment, pe stradă se afla un bărbat pe care cei doi au început să îl lovească, iar în ajutorul bărbatului au intervenit cel de-al treilea tânăr, dar și alți doi aflați în apropiere”, a adăugat purtătorul de cuvânt al IJP Covasna.

Marin a menționat că cei doi tineri sunt de etnie maghiară, dar din declarațiile lor nu reiese că ar fi comis agresiunea din motive etnice.

Tinerii sunt cercetați în libertate, pentru lovire sau alte violențe.

Fostul lider al PD Covasna Gheorghe Preduț a depus o plângere la Poliție, reclamând că în noaptea de Revelion a fost bătut pe stradă, în zona Tribunalului Covasna, de un grup de tineri, pe motiv că nu cunoaște limba maghiară, în urma loviturilor bărbatul suferind o fractură costală.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Covasna, Nicoleta Marin, dispeceratul Poliției a fost sesizat, în noaptea de Revelion, că un bărbat din Sfântu Gheorghe a fost agresat de un grup format din cinci sau șase tineri, în zona centrală a orașului, în apropierea Tribunalului Covasna.

Bărbatul, despre care surse locale au declarat că este Gheorghe Preduț, fost președinte al PD Covasna în perioada 1994-2001, le-a spus polițiștilor că tinerii i-au adresat întrebări în limba maghiară, iar după ce le-a răspuns că nu vorbește această limbă a fost luat la bătaie.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Covasna declara, vineri, că bărbatul agresat nu le-a putut furniza polițiștilor indicii despre atacatori și că în zona în care a avut loc incidentul nu există camere de supraveghere, dar că polițiștii făceau „toate eforturile pentru prinderea agresorilor”.

În urma incidentului, Preduț a fost transportat la Spitalul Județean, iar joi a depus o plângere la Poliția Sfântu Gheorghe.

Contactat telefonic, vineri, de corespondentul MEDIAFAX, Gheorghe Preduț confirma că a depus o plângere la Poliție, afirmând că a fost bătut de mai mulți tineri care au în jur de 20 de ani și că în urma loviturilor i-a fost ruptă o coastă.

El spunea că incidentul a avut loc în timp ce se întorcea de la cantina Liceului „Mihai Viteazul” din oraș, unde a petrecut Revelionul, și că era singur, când mai mulți tineri l-au oprit și i-au pus întrebări în limba maghiară, iar după ce le-a răspuns că nu cunoaște această limbă a fost luat la bătaie.

„Am fost acostat de cinci-șase tineri, care mi-au pus întrebări în limba maghiară. Le-am spus frumos că nu știu limba maghiară și m-au luat la bătaie. Am multiple leziuni și o coastă ruptă, am fost la spital, mi-au făcut o perfuzie, ecografie, analize specifice”, afirma Preduț, precizând că și-a acoperit fața pentru a se proteja și că nu i-a putut vedea pe agresori.

„Dacă îmi spunea cineva că se poate întâmpla așa ceva în municipiul Sfântu Gheorghe, nu-l credeam”, adăuga fostul lider al PD, care în prezent este pensionar.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Polițistul care i-a împrumutat motocicleta Dianei Șoșoacă cere ajutor pe Facebook: „Eu am fost...
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat...
De ce oamenii nu zâmbeau în fotografii, în urmă cu 100 de ani. Care e...
Românii care nu vor beneficia de creşterea salariului minim
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Mărturisirile cutremurătoare făcute de nepotul celor doi bătrâni din Iași, cărora le-a ars casa! „Au...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
Donald Trump, prima conferinţă de presă după ce juriul l-a găsit vinovat în cele 34...
Este fruct SAU legumă? Puțini știu despre AVOCADO că este de fapt...
Regulă în România pentru toți șoferii care fac ITP. Legea pe care scrie suspendare plăcuțe...
Zece activități de 1 Iunie 2024 pentru copii și părinți. Ce puteți face în familie...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
Cum a reușit Emily Burghelea să aibă doi copii deși are probleme cu infertilitatea: ”Am...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Șomajul scade ușor la nivel global în 2024, însă piața muncii rămâne „inegală”
×